Opinii privind criteriile de evaluare

Având în vedere criteriile CNATDCU de evaluare a cadrelor didactice, sunt interesat să primesc opinii și comentarii privind acest subiect. În acest sens vă adresez 2 întrebări iar pe baza comentariilor primite din partea dumneavoastră voi realiza o sinteză pe care o voi publica pe blog.

Dacă răspunsul este NU,  care este opinia dumneavoastră? (va rog să detaliaţi la comentarii)

Acest articol a fost publicat în Opinii și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

27 de răspunsuri la Opinii privind criteriile de evaluare

  1. Claudiu Herteliu zice:

    Desi am votat nu, sunt de acord cu criteriile asa cum arata ele in momentul acesta. Daca vrem sa ne mentinem in prima liga universitara este obligatoriu sa performam mai bine. Desi personal, deocamdata, primul criteriu (I1) ma opreste la a participa la vreun concurs didactic sper din toata inima ca in 1-2 ani situatia sa fie alta.
    Strategia ASE (cel putin asa cum arata ea in prezent pe baza criteriilor interne de evaluare) nu este una buna pe termen mediu/ lung. Aceasta deoarece extrem de multe cadre didactice vor putea obtine calificativul „foarte bine” la evaluare avand zero la criteriul I1. Sa nu ne amagim ca alte universitati vor sta pe loc.
    Consider deci ca actualele criterii asa cum arata ele la CNATDCU sunt in regula si ca ASE trebuie rapid sa-si adapteze criteriile interne pentru a mobiliza resursa umana (care este una valoroasa) intr-o intensitate mai mare si a obtine, pe cale de consecinta, pozitionari excelente in topurile universitare.

  2. Miruna C. zice:

    Nu, deoarece cred cu tarie ca este creat, din perspectiva temporara, un avantaj pentru cei care „cunoasteau pe surse” despre introducerea lor. Nu, pentru ca este foarte greu de publicat in revistele cotate la acest nivel, daca luam in considerare domeniul financiar-contabil (faptul ca in marile reviste de contabilitate europenii care publica „pot fi numarati pe degetele de la o mana”). Nu, pentru ca sunt eliminate o serie de elemente (carti, manuale, contracte de cercetare) care, consider eu ar trebui si ele sa faca parte din aceste criterii.

  3. Victor D zice:

    Nu, nu cred ca sunt conforme cu starea lucrurilor din “scoala romaneasca”. Sunt mai multe determinari care ma fac sa apreciez aceste criterii ca fiind mult prea dure. In primul rand as dori sa mentionez timpul, care in acest caz nu este un factor de ajutor, ci unul de incorsetare si furnizor de dezorientare (au fost propuse si aplicate peste noapte); sunt restrictive din punct de vedere al sustinerii financiare pe care o implica (costurile de publicare in revistele vizate, depasesc de forte multe ori nivelul lunar salarial); sterg cu buretele toate realizarile care, pana mai ieri, te plasau in elita cercetarii romanesti (oare a scrie o carte, a avea contracte de cercetare au devenit lucruri desuete?!). Consider ca demersul pe care trebuie sa-l intreprindeti trebuie sa fie indreptat daca nu catre eliminarea lor, atunci cel putin pentru reajustarea lor. Totusi este un semnal…

    • Teodora barbu zice:

      Desi a fi flexibil si cu viteza rapida de reactie la orice noua provocare reprezinta o virtute a vremurilor actuale,totusi,frecventa modificarilor in materie de criterii de evaluare se dovedeste ,tot mai des ,un factor de stres si incertitudine pentru viitorul profesional.Ma refer aici ,in special ,la cei care in anii 90 aveau ceva mai mult de 20 de ani si pentru care,dupa cum ne invata psihologia,au alta capacitate de adaptare. Ar fi onest si moral sa militam pentru mai multa stabilitate in acest domeniu,ca atat mai mult cu cat ,un crieriu bifat, nu ne confera mai multa valoare in fata studentilor.Deci,optiunea mea,este intoarcerea la esenta noastra ,initiala,de dascali si la cercetarea facuta din vocatie,nu din obligatie.

  4. Apostu Pavel zice:

    Sunt de acord cu Teodora Barbu. Asa este nu trebuie sa facem cercetare cu forta. Nici dragoste cu forta nu se face. Unii uita ca menirea scolii este de a transmite cunostiinte. Ei cred ca trebuie sa-i depasim pe acei care opereaza cu conceptele economiei de piata de sute de ani. Domnilor Cercetatori aveti institute de cercetare, de ce nu le folositi ? Ce-ar fi daca v-as pune sa scoateti la 1000 m sun 3 minute ati reusi?

  5. Nela Popescu zice:

    Nu cred ca modificarea unor criterii, pe considerentul ca impun standarde prea ridicate, ne face mai competitivi. Lumea in care activam nu este una inchisa. N-ar trebui sa uitam ca ceea ce nu suntem noi in stare sa facem vor face altii. Cred ca politica institutionala in privinta performantei trebuie schimbata, in sensul stimularii acesteia.
    As adauga, in incheiere, ca ordinul ministrului nu obliga pe nimeni ca in 2 ani sa devina profesor universitar –este adevarat ca se putea in trecut; nici în economie ceea ce se putea deunăzi, nu mai este posibil astăzi – spre exemplu, să iei credite doar pe baza buletinului. Si inca ceva, cadrul didactic din invatamantul universitar nu mai poate fi doar transmitator de cunostinte – in aceste conditii costul platit de student este prea mare, avand in vedere ca mediul electronic i-ar permite accesarea acestora la costuri infinit mai mici. Prin urmare, este absolut necesara si obligatorie o alta viziune!

  6. Mihai Orzan zice:

    Criteriile promovate in acest moment de CNATDCU promoveaza, de fapt, doar calitatea cercetarii in invatamant, fara sa existe o evaluare propriu-zisa a calitatii predarii si a proceselor didactice. Cred ca aceste criterii sunt incomplete pentru ca evalueaza doar gradul in care un cadru didactic contribuie la generarea de noi cunostinte teoretice, fara a evalua si calitatea transferului acestor cunostinte catre studenti si catre mediul socio-economic, motiv pentru care consider ca ar trebui luate in considerare si alte criterii de evaluare, pe langa cele mentionate de CNATDCU si cred ca ar trebui construit un sistem de echivalare. Spre exemplu, cred ca un studiu de caz publicat in Harvard Business Review ar trebui echivalat cu un articol ISI, contribuind la prestigiul institutiei intr-o masura mult mai mare decat un articol in Management Science, spre exemplu. De asemenea, cred ca ar trebui construite criterii de promovare diferentiate pentru fiecare subdomeniu economic avand in vedere ca in anumite domenii (Informatica economica, Management, Finante) exista o abundenta de reviste cu Scor relativ de influenta ridicat, in timp ce in alte domenii (Contabilitate, Marketing) numarul de reviste disponibile este cu mult mai redus, iar SRI-ul acestora 😉 este cu mult mai redus.

    • Nela Popescu zice:

      Remarc că se face o confuzie între „titlu” şi „post”, în dezbaterea referitoare la criteriile din ordinul ministrului educaţiei. Criteriile CNATDCU sunt pentru DOBÂNDIREA UNUI TITLU, cele din Metodologia-cadru de ocupare a posturilor didactice vacante (publicată în M.O. nr. 371/26.V.2011) sunt pentru OCUPAREA UNUI POST – printre acestea se regăseşte, ca element de evaluare, şi capacitatea metodico-didactică, candidatul fiind obligat la o prelegere publică – comisia de evaluare şi auditoriu – şi notat în funcţie de aceasta. Sunt importante nuanţele şi diferenţa între titlu şi post, altfel nu ne înţelegem. Mai mult, odată ocupat postul, criteriile interne ale ASE prevăd, printre altele, şi evaluarea activităţii didactice de către beneficiarii ei direcţi – studenţii.
      Un alte exemplu pentru diferenţa între cele două noţiuni: noi le oferim absolvenţilor un titlu – diplomă de economist. Postul de economist îl oferă angajatorul.
      Cu privire la publicaţii, nu văd nici un impediment – cine reuşeşte să publice un studiu de caz în HBR va publica fără probleme şi un articol într-o revistă cu scor relativ de influenţă. Gândirea celui care publică fiind briliantă, nu văd nicio barieră insurmontabilă.
      Şi o întrebare retorică: dacă cerem criterii pentru subdomenii de specializare, de ce nu ar proceda la fel şi Facultatea de Matematică din UB, spre exemplu, şi să ceară criterii de evaluare separate pentru Analiza matematică, Algebră, Geometrie? Este totalmente nerealist, prin comparaţie cu ceea ce se întâmplă în lume!

    • Este foarte bine venita explicatia dumneavoastra privind diferenta dintre titlu si post.
      Si eu stiu ca nu exista subdomenii de studii. Exista o structura arborescenta dupa cum urmeaza: domenii fundamentale (exemplu domeniul economic), domenii de studii (exemple: contabilitate, finante-banci) si specializari sau programe de studii (exemplu „Contabilitate si Informatica de Gestiune” in cadrul domeniului de studii „Contabilitate”.
      Algebra, Analiza matematica si Geometria sunt discipline de studiu si nu sunt subdomenii.

    • Andrei S zice:

      Referitor la comparatia cu matematica, consider ca este gresita abordarea unei grile de evaluare (pentru domeniul economic) comuna ca structura a indicatorilor cu cea propusa pentru domenii precum matematica, biologia, chimia, etc. Domeniul economic are un specific aparte, fiind conectat la dinamica mediului economic si la cerintele pietei.

      In ce priveste evaluarea pe baza factorului de impact este un subiect controversat si in exterior din punct de vedere al relevantei. Aspectul negativ din punctul meu de vedere (pentru domeniul nostru) este ca favorizeaza in mod clar cercetarea fundamentala in detrimentul celei aplicative. Aspectul pozitiv ar fi ca limiteaza “cercetarea” la kilogram.

      Faptul ca studentii ar plati un cost prea mare daca profesorul ar fi doar un transitator de cunostinte il consider fals. Poate n-ar fi rau sa fie intrebati si studentii, ca beneficiari ai activitatii noastre, referitor la aceste criterii. Predau la facultatea de contabilitate si informatica de gestiune si, perceptia mea este ca studentii isi doresc profesori “practicieni”, conectati la dinamica realitatii economice, siguri pe partea aplicativa a disciplinelor predate, care sa le impartaseasca din experienta lor si sa le deschida portile spre profesia de expert contabil, auditori, etc. Nu stiu cat ii multumeste faptul ca profu’ e plecat sa bifeze o conferinta saptamana viitoare.

      Criteriiile actuale tin cont doar formal, dar nu cuantifica in niciun fel perceptia studentului asupra profesorului si nici nu iau in considerare asteparile pe care acestia le au de la profesorii lor. Se merge pe ideea ca “oricum toata lumea stie sa tina bine curs/seminar”. Ei bine… cred ca un studiu riguros cu participarea studentilor ar confirma anumite incoerente intre “productia” de cercetare, aprecierea studentilor privind calitatea actului didactic si, de ce nu, gradul de exigenta la examene.

      Nu consider criteriile actuale de neatins, dar cred ca imi limiteaza timpul pe care as putea sa il aloc mai eficient in interesul studentilor mei.

      In final, cred ca ar trebui modificate semnificativ criteriile de evaluare ale universitatilor/facultatilor. Indicatorul principal de evaluare (cel putin pentru domeniul economic) ar trebui sa fie procentul din numarul de absolventi care reusesc sa se angajeze pe un post corespunzator calificarilor pe care le-au obtinut ca urmare a programului de studiu absolvit. (Sunt convins insa ca un astfel de criteriu ar fi extrem de contestat in alte domenii – a se vedea numarul de ingineri sau matematicieni reprofilati prin departamente de contabilitate, banci, etc.)

  7. Anonim zice:

    De ce sa ne hazardam in criterii care nici NASA nu le poate atinge? Chiar credeti in conceptul univeristate de cercetare ?! Sincer eu, Nu cred… Nu putem discuta de criterii fantoma cu baza materiala facuta praf…Venim cu coli de acasa sa ne facem cataloagele Domnule Profesor… Stam cateva ore bune pana cand reteaua ne lasa sa redactam un catalog in vestitul program SIIMUR. De ce nu putem opera de acasa de la fiecare in baza de date a Simurului…? Stiti ca la Departamentul D-voastra nu functioneza niciun copiator? Despre ce vorbim? Sa ajungem pe luna dar sa ne lansam cu catapulte ?! S-ar putea sa ne luam o palarie sa ne rupem capul! Ce ziceti de spalarea de Diplome ? Tot cercetare este? Vine la masterul organizat de noi si unul care a terminat pe la o particulara uitata de lume… si apoi trece ca … si are Diploma de Master la ASE! Va convine acesta stare.?..Mie tot nu-mi convine… Puneti examen la intrarea in programul de studii si la iesire ( fie licenta fie master). Axati-va pe invatare , pe acumulare de constiinte… Lumea ne apreciaza prin produsul finit, economistul care merge in piata muncii nu cercetatorul de la ASE…La drept vorbind care este meritul ASE-ului in Cercetare ? Am avut vreun profesor din ASE nominalizat la Premiul Nobel pe economie? Am inventat o metoda, un procedeu, o tehnica, ceva care sa poarte numele Fabricat in ASE? Va las sa reflectati !!!

    • Stimate coleg,

      În primul rând îmi cer scuze pentru raspunsul meu întârziat.

      Obligatoriu trebuie să credem si să devenim o universitate de cercetare si educaţie dacă dorim să supravieţuim; când spun de cercetare cred ca putem fi in primul rând de cercetare aplicativă (cerinţe din mediul de afaceri).

      O universitate cu activitate de cercetare neperformantă va deveni o universitate prost cotată la nivel naţional si internaţional si in consecinţă o universitate prost apreciată pe piaţa educaţiei. Găsirea soluţiei optime de mapare a criteriilor de evaluare instituţională cu cele de evaluare personală constituie o provocare a cărei soluţie doresc să o obţinem impreună prin dialog.
      Este adevărat ca inca sunt probleme legate de administrarea instituţiei si de logistica, insă in programul meu managerial am in vedere si amelioararea acestei probleme atât prin implementarea unui sistem de administrare mai performant cât si prin găsirea unor noi surse de finanţare. Inaintea fiecarei sesiuni de examen am atentionat aprovizionarea sa aibă hârtie si tonere pentru departamente (cataloage examen). Accesul la SIMUR pentru introducerea notelor nu se poate face de acasa (deocamdata) din motive de siguranţă. Am discutat acest aspect cu echipa de implementare si, în viitorul apropiat, poate chiar din sesiunea de vara, acest inconvenient va putea fi eliminat.

      Propunerea dumneavoastră de a organiza examen la intrarea în programul de master, având în vedere si problemele constatate in anul universitar trecut, este pertinentă si va fi luată in calcul.

      Daca doriţi sa discutăm in detaliu vă invit la sala de consiliu, etaj 1, clădirea rectorat in zilele de 20, 21 si 22 februarie intre orele 10-13.

      Cu deosebită stimă,
      Pavel Năstase

  8. Matei zice:

    In documentatia de informare a candidatilor catre titlul de profesor la Columbia University din New York se spune asa: „Candidates in the teaching emphasis track must carry larger teaching loads than those carried by faculty in the research emphasis track. Student evaluation shall be weighted at 25% of their final scores” – in timp ce pentru research emphasis track, evaluarea studentilor reprezinta doar 10%. In acelasi timp, rezultatele cercetarii au o pondere semnificativ mai mica pentru cei care merg catre acest „teaching empasis track”, insa norma lor didactica este aproape dubla fata de a celor care merg pe „research emphasis track”. Poate ca o astfel de abordare, cu profesori orientati catre cercetare, respectiv catre predare, ar fi eficienta si la noi, de vreme ce ea este folosita de zeci de ani in tari cu traditie academica mai bogata (o abordare destul de frecventa pentru multe universitati din Top 500).

  9. Nela Popescu zice:

    Regret întârzierea cu care fac precizările următoare, faţă de al doilea mesaj al meu de mai sus.
    Iată în cele urmează, preluat de pe site-ul Facultăţii de Matematica, subdomeniile (cum le-am numit eu), deşi sunt domenii, şi cu toate acestea nu au cerut criterii diferenţiate: „…domeniile traditionale din matematica pura si aplicata: Algebra, Analiza matematica, Geometrie, Criptografie si teoria codurilor, Matematici aplicate in finante, actuariat si biostatistica, Modelare matematica in stiintele naturii si stiinta materialelor.” Şi la noi, contabilitatea este disciplină de studiu, la fel statistica, marketingul, matematica şi multe altele. Că am reuşit să fragmentăm domeniul economic extrem de mult, în numeroase subdomenii, este o altă mare tară a noastră.
    În învăţământul universitar o abordare de tipul „nu vedem pădurea de copaci” este un eşec total. Un „titlu” pentru a fi credibil, trebuie să aibă „acoperire”. Ştim cu toţii ce înseamnă un cec fără „acoperire”! Judecând după lamentările, BLAMABILE în opinia mea, unora din mediul universitar privind criteriile de dobândire a titlului de conferenţiar şi profesor universitar, mă întreb de ce nu am schimba LEN pentru ca studentul să poată promova cu nota 1, si pentru simplul fapt ca este in sala de examen şi nu cu nota 5? Nici el nu poate lua nota 5 la toate materiile de studiu, si unele poate că nici nu-i plac? Ce demnitate mai poate avea, în faţa studenţilor, un cadru didactic care spune „nu sunt de acord să fiu performant”, vreau să fiu ca până acum – chiar dacă economia ne cere să fim performanţi, concurenţa internaţională ne-o cere etc. Eu NU am ştiinţă ca vreo dispoziţie legală să INTERZICA vreunei universităţi să-şi angajeze cadre didactice cu titlul de până la lector, iar cele care au titlul de conferenţiar şi profesor să rămână cu performanţa profesională cel mult a unui lector! Vrem ca ministerul să nu ne impună niciun criteriu? Nu ministerul finanţează studiile studenţilor, din bani publici? Nu are dreptul să ceară performanţă? Când mergem la bancă să luăm un împrumut nu ni se cer măsuri asiguratorii că suntem capabili să ducem la bun sfârşit contractul? Că au fost şi anomalii, am spus în PRIMUL MEU mesaj de pe acest site. Suntem atât de autişti încât vrem să le perpetuăm? Vrem să transformăm universităţile în societăţi comerciale? Personal, nu-mi doresc aşa ceva. Sunt destule!
    O altă confuzie semantică frecventă, în contextul alegerilor pentru funcţia de rector, este cea între executiv şi executant. Rectorul nu este executant, nu execută ordinele cuiva, nu este vasal! El, rectorul conduce un for executiv (CA), ceea ce înseamnă, lexical dar şi legal, că are atribuţii de organizare a activităţii academice şi de asigurare a executării legilor. În aceste condiţii, cel care ocupă funcţia de rector trebuie, în mod obligatoriu, să aibă viziune şi să fie dispus să muncească în mod susţinut. Viziunea fără muncă, ca şi munca fără viziune, sunt la fel de inutile în învăţământul universitar.

    • Albu Nadia zice:

      Inteleg ca opinia dnei prof. Popescu este ca Ministerul poate cere performanta. Intru totul de acord, insa problema este cum se defineste performanta. Aceasta este, in opinia mea, problema criteriilor actuale de evaluare.
      Cand SRI este un indicator universal de performanta si cand intr-un domeniu X exista 30 de reviste cu SRI de 8-10, iar in alt domeniu exista 4 reviste cu SRI de 2-3, nu cred ca un punctaj calculat in aceeasi maniera pentru ambele domenii pe baza SRI reflecta performanta. Daca vrem sa fim internationali, trebuie sa acceptam ca in multe tari exista ierarhii de reviste pe domenii si ca indexarea ISI (si, mai nou, utilizarea SRI) nu este un semn clar al performantei.
      Si inca un aspect: pastrarea acestor criterii nu va conduce, in opinia mea, la cresterea calitatii cercetarii (cum nici publicatiile din Metalurgia International sau in alte reviste ISI cu „politici” asemanatoare nu au facut-o), ci vor genera cautarea unor solutii de ocolire a criteriilor, in special prin „migrarea” spre alte domenii in ce priveste publicatiile. Cred ca orice set de criterii trebuie pre-testat inainte de a deveni aplicabil. Daca nimeni dintr-un domeniu nu indeplineste criteriile respective, cred ca e un semn ca acel mod de evaluare are o problema. Pana la urma, orice domeniu are o elita, iar criteriile de evaluare ar trebui: 1) sa permita identificarea acelei elite; 2) sa motiveze oamenii sa ajunga in acea elita.
      Sistemul actual propus de Minister esueaza, dupa parerea mea, cel putin in unele domenii, sa atinga aceste obiective.

    • Comentariul doamnei profesor Nadia Albu privind criteriile de evaluare explica foarte bine cum ar trebui sa functioneze sistemul de criterii de evaluare; sa identifice elitele si sa motiveze oamenii sa ajunga in acele elite. Aceasta demonstreaza inca o data in plus ca aceste criterii ar trebui revizuite.

  10. Sebastian M zice:

    Interesanta abordarea referitoare la „elite”, dar mai interesant ar fi daca am reusi prezentarea reperelor care genereaza aceste elite; ce anume contribuie si selecteaza astfel incat sa apreciem ca avem o elita (pe un anumit domeniu ca sa fiu mai clar); ce poate sa diferentieze pentru a te erija in elita. Raspunzatoare de aceste stari de fapt nu sunt oare tot „niste criterii” a caror obiectivitate sau subiectivitate este conforma cu statutul, cu aspiratiile si dorintele fiecaruia dintre noi!? Consider ca nu am avut parte de niciun moment „zero” pana acum si tocmai acest lucru face sa ne simtim „amenintati” in abordare, sa simtim zdruncinata temelia pe care am construit-o pana acum si sa abordam „lipsiti de incredere” drumul unei reale internationalizari.

    • Albu Nadia zice:

      Va multumesc domnule Sebastian M pentru comentariu, desi nu v-am inteles foarte bine punctul de vedere. Ma vad nevoita sa explic utilizarea termenului „elita” care, se pare, deranjeaza. Doamna profesor Popescu sugera ca nu este normal ca toata lumea sa ajunga conf sau prof in cativa ani. Sunt de acord cu aceasta opinie. Ca toata lumea indeplineste foarte repede criteriile este una dintre extreme, anormala.
      Pe de alta parte, in conformitate cu criteriile actuale, nimeni nu ar putea fi in unele domenii prof sau conf. Consider ca aceasta este o alta extrema, la fel de anormala.
      Indiferent de nivelul la care ne aflam in prezent in ce priveste cercetarea (dupa unii, nivel de cercetare avansata, dupa altii, departe de reala internationalizare), cred ca exista in fiecare domeniu (nu neaparat din ASE, desi asa am dori sa fie) cativa oameni apreciati pentru contributiile lor (in special la nivel international), iar criteriile propuse la un moment dat trebuie sa reflecte acest lucru.
      In ceea ce priveste reala internationalizare, asta dorim si noi. Daca pentru a fi prof sau conf in anumite domenii in Franta, Germania, Marea Britanie sau SUA nu ti se cer reviste cu SRI (pentru ca, in acel domeniu, sunt doar 4-5 asemenea reviste la nivel mondial), nu vad cum devenim noi mai „internationali” cerandu-le in Romania.
      Cu criterii de genul acesta nu avem niciun „moment zero”, ci avem doar momente in care cautam diferite cai de ocolire a criteriilor, fara a deveni performanti.
      Si ca sa vedem „adevarata” performanta asa cum este ea reflectata de noile criterii, va propun sa facem o analiza la nivel de ASE sa vedem cine/ din ce domenii indeplineste criteriile, insa in modul urmator: (1) sa nu fie „abonat” la o singura publicatie (adica sa aiba publicatii in cel putin 2-3 reviste cu SRI); (2) acele reviste sa fie in domeniul sau (adica daca preda si desfasoara cercetari in domeniul marketingului de exemplu, articolele sa fie publicate in reviste de marketing, nu in reviste de informatica, matematica etc.). Consider ca suntem cu adevarat performanti atunci cand ceea ce facem noi conteaza la nivelul domeniului nostru de specialitate. Nu cred ca publicarea intr-o revista tehnica cu SRI mai mare de 0.25 a unui articol de contabilitate care nu ar fi nici macar acceptat pentru evaluare (desk rejected) pentru o revista de contabilitate respectabila inseamna performanta.
      Cred in concluzie ca trebuie sa fim realisti, sa avem obiective stimulante, insa care pot fi atinse printr-un efort sustinut.

  11. Sebastian M zice:

    Asteptam, trebuie sa recunosc, un raspuns mai laborius, si poate ca nu din partea dumneavoastra. Dar, dialogul presupune libertate de exprimare, drept pentru care, in speranta ca nu vom monopoliza subiectul (chiar rog pozitionari cat mai multe si fundamentate), voi continua „discutia” cu dumneavoastra, precizand ca prin pozitionarea mea anterioara faceam trimitere la repere si nu la recunoasterea celor „cativa” (ca sa intru putin in logica demersului si pozitionarii dumneavoastra). Aminteam despre subiectivism si obiectivitate, in sensul ca ambele adera, oferind substanta si continut oricarui demers actional uman. Un alt aspect pe care nu il consider concludent si demn de urmat este mozaicul in raportare (dumneavoastra fiind in cunostinta de cauza si facand trimitere la sistemul britanic, francez…), pe considerentul ca trebuie definit ceva propriu pentru ceea ce inseamna, sau mai bine spus pentru ceea ce dorim sa insemne cercetarea romaneasca. Astfel, daca ne propunem sa devenim foarte buni, trebuie sa ne raportam la cele mai inalte standarde din domeniu, care la momentul de fata sunt reprezentate de revistele cu SRI (iar aceasta ierarhizare/clasificare, dupa tot cum dumneavoastra sugerati este „international” acceptata). Am observat ca sunteti contrariata de posibilitatile pe care le avem ceilalti colegi de a publica…. Accesul este deschis oricui…. asadar, va invit sa incercati si sa vedeti „cat de usor” este. Finalul raspunsului dumneavoastra contine o asertiune pe care personal o consider extrem de deplasata „publicarea intr-o revista tehnica cu SRI mai mare de 0.25 a unui articol de contabilitate care nu ar fi nici macar acceptat pentru evaluare (desk rejected) pentru o revista de contabilitate” ( pe premisa ca, lucru extrem de bine stiut in lumea cercetarii, nimeni nu-si permite sa faca pasi gresiti, publicand ceva ce nu corespunde domeniului respectiv; sau, din nou, poate ca dumneavoastra stiti mai mult… )
    Sa mai inteleg ca trebuie sa pliem criteriile dupa oameni…. si atunci care ar fi aceia…. am reusi sa elaboram „criterii” de pozitionare a acestora, astfel incat sa depasim plusul subiectivismului si sa incurajam fermitatea obiectivizarii…. sau poate ca vom sfarsi in acelasi demers sustinut puternic de subiectivism si obiectivitate (ca trasaturi definitorii ale bipolaritatii umane). Vrem sau nu vrem sa acceptam, ceea ce facem (demers, pozitionare) este rezultanta conlucrarii laturilor afectate de subiectivism si obiectivitate ale personalitatii umane. Consider ca rigoarea oferita de criteriile propuse de Minister sunt ceva mai „obiective”, prin comparatie cu realizarile acelor „cativa”.

  12. Androniceanu Armenia zice:

    Armenia Androniceanu
    Desi fac parte din categoria profesorilor care indeplinesc aceste criterii pentru domeniul stiinte administrative, nu sunt intru totul de acord cu modul de abordare a lor si in total dezacord cu preocuparea constanta a decidentilor de a le schimba la intervale scurte de timp. Cred ca, asa cum sunt astazi, nu ne vor determina / motiva/ constrange, sa devenim pe termen mediu si lung o universitate mai vizibila cu profesori de elita si/sau cercetatori de excelenta, cu absolventi mai destepti si mai atractivi pe piata muncii, etc., dar … putem sa luam totul ca pe o provocare.

    Cred cu tarie ca trebuie sa existe instrumente de masurare, evaluare si comparare (interna si internationala) a rezultatelor universitatilor si muncii noastre si care sa conduca la o finantare/motivare diferentiata. Dar, in opinia mea, acestea ar trebui sa fie proiectate si aplicate unor categorii de resurse umane academice distincte (ex: profesori – formatori si profesori – cercetatori cu norme diferentiat structurate), care sa fie determinate, prin mecanisme institutionale bine definite si reglementate, sa lucreze in echipe interdisciplinare, ca incubatoare de cercetare si formare.

    Astfel, competentele esentiale ale fiecaruia dintre noi ar putea fi valorificate mai bine in astfel de echipe, iar rezultatele deosebite (pe plan individual si institutional) ar fi, cu siguranta, mai bune si mai vizibile pe termen mediu si lung.

    Poate astfel reusim sa trecem, de la preocuparea pentru indeplinirea unor criterii, la esenta misiunii noastre universitare, care sa aiba, in final, rezultate bune masurabile si comparabile cu ale colegilor nostri din strainitate, desi, sprijinul pe care ei il au atat in legislatie cat si in reglementarile interne, va face diferenta pentru multi ani de acum incolo.

    • Stimata doamna Profesor,
      Cele spuse de dumneavoastra si de alti colegi din ASE refereritor la subiectul aflat in dezbatere, imi intareste convingerea ca in ASE avem oameni foarte bine documentati care impreuna pot produce un set de criterii de evaluare flexibil care sa masoare obiectiv si diferentiat rezultatele fiecarui cadru didactic. Vizavi de aceste criterii se potriveste foarte bine ceea ce spunea marele savant Einstein „nu tot ce este numarabil este semnificativ” cum „nu tot ce este semnificativ este numarabil”.

      Cu stima,
      Pavel Nastase

    • Androniceanu Armenia zice:

      Stimate domnule profesor,

      Va multumesc pentru raspuns si sper sincer, ca schimbarea la nivel de top management din ASE, sa reuseasca sa determine o centrare reala a procesului de management pe misiunea si obiectivele universitatii noastre (in context national si international), pe valorile certe (didactice si de cercetare) ale comunitatii noastre academice, insotite de o motivare adecvata a acestora. Iar criteriile si indicatorii de evaluarea a rezultatelor muncii noastre didactice si de cercetare sa nu devina un scop in sine, ci sa ramina un instrument de masurare si comparare a rezultatelor, ca parte a unui proces amplu de dezvoltare eficienta si sustenabila a ASE pe termen mediu si lung.

      Cu deosebita stima si respect,
      Prof.univ.dr. Armenia Androniceanu
      Facultatea Administratie si Management Public

  13. Calin Veghes zice:

    Subiectul criteriilor de evaluare este, fara indoiala, unul extrem de delicat, iar punctele de vedere formulate de catre colegii nostri nu fac decat sa confirme acest lucru. Mi s-a parut foarte interesanta opinia doamnei Nadia Albu: da, un sistem de evaluare corect ar trebui sa identificare elitele si sa motiveze oamenii sa ajunga in acele elite. As nuanta adaugand ca un sistem de evaluare decent ar trebui sa nu faca un scop in sine din identificarea elitelor si ar trebui sa faciliteze oamenilor accesul in sfera inalta a elitelor.
    Ma deprima teribil maniera scientometrista a modului in care este evaluata activitatea noastra stiintifica. Desigur, aceasta este consecinta orientarii tot mai evidente a universitatilor catre „cercetarea avansata”, educatia ramanand undeva mai in urma. Dar nu este prima oara cand punem caruta inaintea cailor…
    Oare nu facem din „cercetarea avansata” mai mult decat este si nu-i dam, cumva, o importanta mult prea mare? In opinia mea, am reusit in ultimii ani sa transformam cercetarea – un instrument de lucru indispensabil functionarii educatiei (dintotdeauna am experientiat pe cont propriu si am studiat experientele altora) in coloana vertebrala a misiunii universitatilor. Cred ca universitatea are rolul de a educa, de a forma oameni competenti si de a cultiva elite si ca, mai mult sau mai putin avansata, cercetarea stiintifica este instrumentul care permite oferirea unei experiente educationale de calitate, utila individului si societatii.
    Revenind la criteriile de evaluare, am fost, sunt si am sa raman in permanenta de parerea ca unui om, inainte de a-i cere orice (inclusiv sa indeplineasca criteriul I1…), trebuie, mai intai, sa-i oferi conditiile pentru a face ceea ce i se cere. Sa nu uitam ca, de exemplu, cercetarea unui domeniu presupune accesul la una sau mai multe baze de date in care au fost diseminate rezultatele cercetarilor anterioare. Avem acces la aceste baze de numai cativa ani, si nu intodeauna complet. Sa nu uitam, de asemenea, ca diseminarea rezultatelor cercetarii presupune, totusi, participarea la evenimente stiintifice internationale, lucru semnificativ ingreunat in ultimii ani. Intrarea pe „piata” cercetarii stiintifice internationale – pentru ca, pana la urma, despre asta vorbim – presupune, de asemenea, niste „costuri de intrare” care, in ultimii ani, din motive obiective, au fost mai greu de acoperit.
    Si atunci, cateva intrebari: cat de onest este sa fixam standarde de evaluare inalte, greu de atins, in conditiile in care putem oferi un sprijin limitat celor carora le cerem sa le atinga? De ce (sau cu ce) un articol publicat intr-o revista cu SRI mai mare de 0,25 (de ce nu 1,75?) este mai valoros decat un capitol publicat intr-o carte care se gaseste in 200 de biblioteci din 30 de tari ale lumii? De ce gasim cu greu loc – si atunci cand o facem, acesta este unul mult prea modest… – comunicarilor prezentate in cadrul conferintelor internationale indexate in baze de date internationale? De ce parem ca uitam mereu de unde am plecat, cu cat efort ne-am construit carierele academice si stiintifice si impunem conditii din ce in ce mai exigente celor care vin din urma? Nu in ultimul rand, de ce apreciem atat de mult jurnalele, conferintele si establishment-ul academic international in detrimentul constructiilor similare domestice?
    Este absolut firesc sa ni se evalueze activitatea de cercetare stiintifica. Este, insa, la fel de firesc ca aceasta evaluare sa fie caracterizata de onestitate si decenta si sper sa putem construi ceva in aceste directii.

    • Mădălina Gîrbină zice:

      Ma bucura faptul că dezbatem acest subiect şi sper ca punctele noastre de vedere să
      nu rămână fara ecouri in sfera factorilor de decizie. Sunt de acord că nu trebuie să
      dezvoltăm un sistem de evaluare doar pentru a crea un avantaj competitiv pentru unii
      şi a-i descuraja pe alţii. Tocmai de aceea dezbatem limitele criteriilor actuale.
      Cunosc universităţi din Europa Occidentală care au o ierarhie a revistelor vizate.
      Politica este bazată pe calitate, nu pe cantitate, luând în considerare faptul că,
      pentru a publica într-o revistă de tip A (după ierarhia universităţii), este necesară o perioadă
      în care să lucrezi pentru un articol, să colectezi opinii în cadrul conferinţelor, să îl trimiţi la
      o revista, să răspunzi cerinţelor de revizuire şi să aştepţi publicarea. Obiectivul urmărit este
      de a aduce o contribuţie într-un domeniu, nu de a bifa puncte in formula de calcul a
      unui indicator. Ideile nu se produc pe bandă rulantă. La seminarul doctoral organizat in
      cadrul conferinţei AMIS profesori din SUA, Marea Britanie, Australia ne-au prezentat
      perspectiva domniilor lor cu privire la dezvoltarea carierei universitare şi ce ar trebui să
      facem noi având în vedere nivelul actual de vizibilitate al cercetării din România.
      Am constatat împreună starea de conflict cu ceea ce se înţelege în România prin
      performanţă academică. La atelierul de anul trecut care a avut drept subiect chiar
      actualul sistem de evaluare toţi cercetătorii străini s-au declarat contrariaţi de aceste
      criterii. Mă întreb atunci despre ce internaţionalizare vorbim? Recunoaşterea internaţională
      vine din partea comunităţii academice din fiecare domeniu şi ce spun cercetători care se
      bucură de această recunoaştere ar trebui să conteze. Sunt de acord ca exista o doza de
      subiectivitate oricum ar fi formulate aceste criterii. Dar oare acest obiectivism orb al
      cantitatii ne va ajuta să incurajam dedicatia si efortul de a fi mai buni?
      De ce ar fi necesari indicatori care să compare un chimist cu un economist?
      Ce autoritate şi instrument de evaluare poate pretinde că îi poate compara şi ierarhiza?
      Criteriile nu trebuie să fie un fel de pat al lui Procust. După părerea mea ele ar trebui să
      identifice „practicile bune”, dar şi „practicile rele”, să încurajeze „practicile bune” şi să
      descurajeze „practicile rele”. Scopul e să obţinem efectul maxim cu resursele de care
      dispunem recompensând eforturile reale.

    • Albu Catalin zice:

      Sunt intru totul de acord cu opiniile domnului profesor Veghes. Performanta trebuie vazuta ca ceva motivational, nu ideal, altfel nu vom mai realiza nici ‘realizabilul’. Sunt de acord deci cu criterii juste. Inteleg dorinta oficialilor romani de a ne clasa universitatile in topurile internationale (top 500 etc.). Daca ne uitam insa la modul de calcul al punctajului pentru a ajunge acolo, intelegem ca va fi probabil foarte greu daca nu chiar imposibil ca o universitate economica din Romania sa reuseasca. Sa fim sinceri, cati detinatori ai titlului Nobel avem noi? Cate brevete si inventii avem ca universitate economica? Daca ne uitam in acele clasamente, majoritatea acelor universitati au si componenta tehnica, cea care aduce puncte multe prin numarul articolelor publicate in reviste ISI cu SRI (doar fiindca sunt foarte multe asemenea reviste si chiar cateva in Romania, spre deosebire de stiintele economice, mai ales contabilitate de exemplu) si inventiilor create. Dorinta noastra de a ne incadra acolo este de inteles, insa creeaza cerinte si asteptari nerealiste si neproductive.

      Si daca tot este vorba despre internationalizare, eu sincer prefer sa public intr-o revista din domeniul meu, citita de (sau macar distribuita catre) cateva mii de cercetatori din domeniul meu, care nu este nici macar ISI, decat sa sper ca peste vreo 10-15 ani sa ajung sa public intr-o revista ISI cu SRI mai mare de 0.25 pe care o citesc mult mai putine persoane de pe alte continente, sau sa public mai repede intr-o revista din alt domeniu, ISI cu SRI mare. Consider ca evolutia se poate face in pasi mici, realisti, in care se strange o masa critica de oameni interesati sa creasca in mod colectiv, pentru a putea evolua calitativ. Nu contest posibilitatea unor colegi exceptionali de a ajunge sa publice in respectivele reviste; in fapt, actiunea de a incerca trebuie sa fie incurajata si recompensata. Insa nici nu ne putem astepta sa publicam toti acolo astfel incat sa cream aceste criterii pentru toata lumea. Sa vedem mai intai ca reusesc macar cativa si de-abia apoi putem cere cuiva sa repete experienta.

      Ca sa revin la o opinie a domnului Veghes: de ce apreciem tot ceea ce este international si nu apreciem ceea ce este creat la noi? De ce preferam sa mergem pe proiecte la conferinte in Mauritius si nu in Bucuresti, chiar daca in termeni de calitate cele doua evenimente nu se compara (in favoarea evenimentului national)? Paradoxal cred ca raspunsul se afla tot in criteriile acestea care puncteaza participarea la conferinte desfasurate in afara tarii dublu decat la cele desfasurate in Romania. Inteleg ca oficialii romani considera „din prima” ca orice eveniment desfasurat in Romania are o calitate mai scazuta decat cele din afara. Si oricum nu se apreciaza cu nimic in criteriile acestea timpul pe care unii colegi de la noi il investesc (unii ar spune „il pierd”) in organizarea conferintelor aici, in tara, chiar daca mediul academic din Romania beneficiaza foarte mult asa… Cred ca acesta este doar un exemplu de obiectiv „ratat” (internationalizarea) prin stabilirea unor criterii care conduc de fapt la alt rezultat decat cel intentionat.

      Nu stiu cat sens are sa incepem discutia si referitor la atragerea aici de cercetatori cu adevarat renumiti si care conteaza la nivel international. Cum se stimuleaza asemenea „parteneriate”? Cum ii atragem? Organizam prin intermediul centrelor de cercetare si scolilor doctorale seminarii de cercetare similar cu universitatile care au performante deosebite in ceea ce priveste cercetarea din afara (acelea langa care vrem sa fim clasificati)? Cati bani investesc universitatile noastre in organizarea de conferinte internationale cu asemenea invitati? Imi place sa cred ca regulamentele de organizare ale institutiilor de cercetare mai sus amintite reprezinta singurul motiv pentru care nu se intampla si la noi asa ceva… Observ in programul domnului profesor Nastase faptul ca isi propune modificarea acestor regulamente. Apreciez intentia si sper sa se materializeze. Dupa care, asa cum spunea si dl Veghes, ne mai putem gandi la a conta cu adevarat pe plan international.

      Cu speranta modificarii in bine a sistemului actual, dupa parerea mea, cantitativ si neproductiv,
      Catalin Albu

  14. Adeptul zice:

    Citind cele 3 programe manageriale am observat ca ceilalti doi contracandidati considera foarte importante publicatiile ISI. Dumneavoastra propuneti ideea criteriilor stimulante, dar nu neaparat ISI cu SRI (in functie de domeniu) si, mai ales, aduceti in discutie rolul cercetarii economice aplicate. Pentru aceste propuneri aveti votul meu, deoarece nu as vrea sa ajungem modelul de universitar descris mai jos. Postez aici o sinteza a unei traduceri dintr-un material scris in limba franceza (http://www.contretemps.eu/interventions/petits-conseils-enseignants-chercheurs-qui-voudront-reussir-leur-evaluation), traducere postata pe un forum al unei universitati (asta arata ca nu numai noi ne punem probleme legate asimilarea publicarii in reviste ISI cu SRI cu cercetare de calitate, ci este o problema discutata si in alte universitati din Romania si in tari dezvoltate precum Franta). Desi este o prezentare putin caricaturala, sunt convins ca cei ce citesc acest blog vor avea puterea sa recunoasca unele practici deja existente si la noi (de exemplu, a scazut dramatic nr de carti publicate, adica acele carti destinate studentilor, care sa cuprinda cazuri practice complexe, multe aplicatii, rezultatele unor cercetari care sa fie transmise intr-un format accesibil studentilor – de ce a scazut? pentru ca in sistemul de evaluare cartile au inceput sa conteze din ce in ce mai putin, mai ales cele publicate in limba roamana). Consider ca este nevoie de un sistem complex de evaluare (cel putin la nivel institutional), in care fiecare sa se simta stimulat si respectat. Si inteleg ca asta ne propuneti. Si acum urmeaza acea selectie, si indraznesc sa rog pe cititori sa judece daca acesta este modelul de urmat.

    „A prezis-o Nietzsche: am intrat în era negustorilor. Cultura lor a învins. Ea e esențialmente o cultură a evaluării. Cei vizați astăzi sînteți dumneavoastră. Care este valoarea dumneavoastră pe piața academică?
    În noua cultură a evaluărilor academice, introdusă în Europa de procesul de la Bologna și stimulată de proliferarea clasamentelor universitare mondiale, regulile s-au schimbat iar jocul se joacă diferit. Dacă vreți să reușiți să vă maximizați valoarea academică, există, totuși, niște reguli simple și eficace.
    1) În plan statutar, încetați să vă mai gîndiți pe dumneavoastră înșivă ca pe niște agenți ai unui serviciu public, liberi, avînd dreptul la o egalitate strictă de tratament și fiind în serviciul universității. “Productivitatea academică” a dumneavoastră va fi evaluată în mod regulat după o rată de input/output, asemeni oricărei activități economice.
    2) În imediat, principalul indicator de output care trebuie să vă preocupe este acela al evaluării cantitative a lucrărilor publicate. Îl ignorați probabil, dar aveți un nou totem: “factorul h” sau “h index”, în engleză. Sub acest apelativ enigmatic se ascunde un indicator statistic, o formulă matematică destinată să măsoare valoarea dumneavoastră academică. “H” vine de la “Hirsch”, numele fizicianului Jorge E. Hirsch, care a elaborat acest instrument statistic în 2005. Acest indicator se calculează pornind de la datele dumneavoastră bibliometrice. Această noțiune de impact bibliometric – cum vom vedea – este pe cale de a deveni alfa și omega evaluării academice.
    3) Această febră a evaluării personale nu a fost stimulată atît de administrațiile universităților, cît de către profesorii-cercetători înșiși, printr-un fel de apropriere spontană. Mișcarea pornește de la bază. Dumneavoastră înșivă sînteți aceia care, folosindu-vă de acest instrument, aveți puterea de a face din el o normă de evaluare împărtășită, integrată în cultura dumneavoastră și cei cărora le va fi cu atît mai ușor să o aplice în scopuri manageriale. H factor este în mâinile dumneavoastră. Rămîne ca dumneavoastră să îl răspîndiți pentru a-l face un standard al propriului adevăr.
    4) Cea mai mare parte a indexurilor și clasamentelor bibliometrice existente au fost criticate pentru absența științificității. Dar asta nu trebuie să vă împiedice să vă referiți la ele. Tot ceea ce contează aici, cam la fel ca în cazul predicțiilor care se autoîndeplinesc și a fenomenelor de frenezie bursieră, nu este faptul că această credință ar putea fi adevărată, ci faptul că ea produce realitate. Uitați de adevăr. Încetați să doriți să schimbați realitatea. Faceți ca toată lumea și aliniați-vă pe linia de start. Tot ce contează în acest gen de discuții este ca indexul sau clasamentele respective să nu fie niciodată puse sub semnul întrebării, ca dezbaterea să nu ajungă niciodată la problema finalității acestor instrumente.
    5) Amintiți-vă și că ranking-urile individuale se combină pentru a da ranking-ul departamentului și a echipei dumneavoastră de cercetare. Îndepărtați-i dintre colegi pe pasagerii clandestini, care fac să cadă periculos ranking-ul micului dumneavoastră IMM. Este esențial, fiindcă, așa cum ați priceput deja, finanțele voastre o să depindă de rangul diferitelor programe în marele palmares al Universității, al departamentelor și secțiilor.
    6) În viața dumneavoastră cotidiană, această nouă finalitate presupune să vă raționalizați gestiunea timpului în scopul maximizării activităților academice rentabile. Nu comiteți, totuși, eroarea de a investi în sarcini didactice, fiindcă n-o să vă aducă nimic. Mai rău, reducîndu-se timpul disponibil pentru publicare, vă periclitați propria evaluare. Asta vrea să însemne că pregătirea cursurilor nu figurează în nici un caz printre priorități. Notițele de curs reciclate și gesticulația retorică grandioasă o să rezolve problema – agrementate cu o doză bună de demagogie, în cazul în care studenților dumneavoastră li se va cere să vă evalueze.
    7) Nu vă mai lăsați canibalizați de celelalte activități neproductive precum sarcinile administrative și munca de organizare a predării. Cei cu sarcini administrative să nu uitați că reforma contractului doctoral vă permite acum să delegați aceste sarcini doctoranzilor dumneavoastră, fără plată. Ați greși dacă nu ați profita.
    8) Dar să nu înțelegeți greșit, asta nu înseamnă defel că va trebui să faceți chiar cercetare. Și aici s-au schimbat lucrurile. Merton a listat patru valori fundamentale ale ethosului științific: universalismul, comunalismul, (adică faptul de a concepe cercetarea ca un bun public), dezinteresul și scepticismul organizat. Acest model e perimat. De aici înainte, cele patru virtuți cardinale sînt: anglo-americanismul, însușirea privată concurențială, ambiția personală și conformismul calculat.
    9) Nu faceţi cercetare: scrieţi articole! Va trebui să mai abandonați o iluzie. După cum ați înțeles, în universul academic 2.0 scopul dumneavoastră n°1 este să publicați. Dar fără să faceți cercetare. Nuanța este importantă și e esențial pentru dumneavoastră să o observați, altfel riscați să rămîneți pe dinafară. De fapt, în acest nou context există o mare diferență între a face cercetare și a publica articole academice. Cum explică Sylvain Piron “din momentul în care indicatorii bibliometrici sînt luați drept indicatori de performanță și intrumente de decizie, ei încetează să mai fie o măsură, pentru a deveni o finalitate care orientează comportamentul actorilor. Performanța bibliometrică devine obiectivul prioritar și nu descoperirea științifică”.
    10) Cînd publicați, nu vă gîndiți la monografii – în noul nostru regim al producerii cunoașterii astea sînt peanuts. Dacă sînteți pe deasupra cercetător în științe umane și sociale, renunțați să mai scrieți cărți. La ce bun, dacă nu vor fi direct recenzate în bazele de date bibliometrice? Simplu: astăzi ele nu mai au nici o valoare de curs. Nu numai că este de-a dreptul inutil să scrieți cărți, dar, ce e mai rău, asta face să vă scadă în mod periculos productivitatea academică. Gîndiți-vă: o carte înseamnă minimum 300 de pagini; cu ce pierdere de articole potențiale se poate echivala un astfel de sacrificiu? Ce sens ar avea să te afunzi într-o muncă atît de lungă și plictisitoare pentru rezultate atît de slabe?
    11) Practicați “tăierea salamului”, felierea, avînd drept regulă de aur consemnul următor: nu publicați niciodată într-un articol mai mult decît cea mai mică unitate de cercetare publicabilă. Dacă o faceți mai densă, vă risipiți prețioasa muniție intelectuală. Scrieți scurt și rapid.
    12) Nu e suficient să scrii, mai trebuie să publici – și să publici bine. Scopul dumneavoastră este să obțineți cît mai multe publicări posibile în reviste internaționale cu puternic impact bibliometric. Este “sesamul” întregii dumneavoastră cariere. Nu trimiteți fără rost un articol unei reviste sub pretextul stupid că o apreciați intelectual. Acest gen de considerație nu are nici o fel de pertinență în lumea în care trăim.
    13) Pentru asta consultați clasamentele revistelor. Nu lista AERES (clasamentul revistelor pe domenii în Franta), clasată în A, B, C, mișcătoare prin amatorismul ei mediocru și titlul criticat în mod legitim, ci liste certificate în mod corespunzător de către experți prin “factor de impact” de la Thomson Reuters™. Această firmă, hegemonică pe piața mondială a evaluării cercetării și cercetătorilor, publică un clasament anual al revistelor stabilit “științific”, în funcție de numărul de citări ale susnumitelor reviste în alte reviste (este desigur un șarpe care își mușcă singur coada, însă, ați înțeles, așa sînteți mai aproape de țintă).
    14) După ce v-ați trimis articolul, aveți șansa ca, la aproximativ un an de la prima expediere, să vă parvină un nou email prin care vi se solicită să retrimiteți articolul, integrînd pretențiile formulate de referees. Fiți conștient că este vorba de o ofertă pe care nu o puteți refuza. În această fază, singura șansă de publicare este de a vă supune servil tuturor cererilor tuturor acelor referees (sînteți la curent cu faptul că fiecare dintre ei dispune de un drept de veto asupra textului dumneavoastră). Deocamdată, lăsați-vă la o parte mîndria și convingerile și, la nevoie, schimbați-vă complet teza, planul și concluziile. Nu trebuie să aveți scrupule pentru asta. La urma urmelor este în ordinea firească a lucrurilor ca, așa cum scrie Bruno Frey, “cercetătorii să își vîndă sufletul pentru a se conforma voinței altora, adică referenților și editorilor, pentru a obține un profit, adică pentru a fi publicați”. Desigur, “a acționa astfel împotriva propriilor convingeri cu scopul de a obține o recompensă” seamănă întotdeauna, după el, unei “prostituții intelectuale”, dar trebuie să treceți prin asta pentru a supraviețui, academic vorbind. Dacă nu urmați acest drum, riscați să deveniți unul dintre cei care “nu publică”. Cel mai urît coșmar. Obiectivul dumneavoastră nu e creativitatea, ci conformitatea față de așteptările referenților.
    15) Odată publicat, nu sînteți decît la jumătatea drumului. De fapt, în această fază, articolul dumneavoastră nu valorează încă nimic pe piața evaluărilor. Cum am văzut, în marele cazinou al evaluării bibliometrice nu numărul de articole publicate contează per se, ci de câte ori va fi citat articolul dumneavoastră. În nenorocul dumneavoastră aveți o șansă: de fapt, evaluările bibliometrice bazate pe numărul de citări nu măsoară calitatea cercetării dumneavoastră. Încă o dată, abandonați această veche himeră. În realitate, singurul lucru care contează este vizibilitatea citațională, acel buzz pe care reușiți să îl produceți. Indexurile de citări nu dispun de fapt de nici un instrument capabil să aprecieze sensul unei citări: fie ea laudativă din rațiuni tactice, polemică sau direct descalificantă, ea are, la sfîrșitul numărării, aceeași valoare. Analiza citațională este o cîrtiță, mai degrabă oarbă, care nu răspunde decît la un singur stimul: numărul de ocurențe ale unui nume și a unui titlu. Vă stau la dispoziție o serie de tehnici simple pentru a o realiza, cele mai multe dintre ele repertoriate de către cercetătorul elvețian Fridemann Mattern: practicați autocitarea, dar cu moderație, citați-vă colegii şi prietenii (vă vor întoarce-o însutit); nu uitați că doctoranzii sînt clientela dumneavoastră captivă: vegheați la cei care vă citează de mai multe ori într-un articol; gîndiți-i ca pe o echipă, o mașină care lucrează la extinderea ponderii dumneavoastră citaționale; uzați și abuzați de practica semnăturii colective; mizați pe cantitate mai curînd decît pe calitate: scrieți cît mai multe articole posibile; renunțați la munca aceea de cercetare care vă face plăcere. Scrieți despre subiecte la modă. Lucrînd la teme “pe val”, vă creșteți șansele de a fi citat și vă lărgiți peste măsură bazinul de citări potențiale.
    16) La modul general, debarasați-vă de acea idee stranie cum că cercetarea academică ar putea fi destinată luminării concetățenilor dumneavoastră sau menită să intervină de o manieră critică în dezbaterea publică.”

    • Buna seara Alexandra,

      In programul meu de management universitar, asa cum bine ati sesizat si dumneavoastra, am propus un sistem flexibil care sa tina seama de preocuparile si competentele fiecarui cadru didactic. Criteriile propuse de MECTS sunt inspirate
      din alte tari, unde au fost experimentate si pentru ca sunt descurajante si contraproductive, au fost retrase.

      Cu stima,
      Pavel Nastase

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s