Dezbatere privind reintroducerea examenului de admitere


Considerați oportună reintroducerea examenului de admitere la programele de studii universitare de licență?

Vă rog să vă exprimaţi opinia votand  in sondaj si prin eventuale comentarii.

Acest articol a fost publicat în Opinii și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Dezbatere privind reintroducerea examenului de admitere

  1. Claudiu Herteliu zice:

    Am fost in echipa care a elaborat Strategia de dezvoltare a ASE pentru perioada 2007-2013. Am aplicat atunci pentru cateva categorii (studenti, absolventi, angajatori si cadre didactice) chestionare dedicate. Unul dintre puncte solicita evidentierea unor puncte tari si puncte slabe ale ASE. La aproape totate categoriile investigate in Top3 puncte tari a iesit „examen de admitere”. Inca de pe atunci concurenta generalizase admiterea pe baza de dosar. Decizia de schimbare din 2011 pe termen scurt cred ca a ajugat. Nu stiu insa daca si pe termen lung efectele vor fi tot benefice.

  2. Sebastia M zice:

    Da, sustin reintroducerea examenului de admitere. Consider ca examenul de admitere este atuul reusitei universitare al viitorilor absolventi. ASE are toate parghiile de a conduce spre performanta studentii care demonstreaza aptitudini pentru domeniul economic; ASE detine pozitia de lider autoritar pe piata ofertei educationale a studiilor economice, si se bucura de un grad ridicat de incredere din partea angajatorilor (privitor la calitatea resursei umane formate). Sunt argumente extrem de puternice, generate de starea fireasca a lucrurilor (admiterea se facea pe baza de examen) si de la care ASE nu are voie sa se abata. Avem nevoie, si ma refer aici la societatea romaneasca, de profesionisti, de performeri, de absolventi, in cazul nostru, care sa corespunda unui maine mai dinamic, mai provocator si poate, prin aportul lor, mai luminos.
    DA, EXAMEN!!! Pentru a reusi cu cei mai buni dintre CEI MAI BUNI!!!

  3. Albu Catalin zice:

    Fac parte din generatia celor care au dat un examen greu de admitere la facultate si pot spune ca vad beneficiile acestuia. In raspuns la intrebarea domnului profesor Nastase cred si eu in examinarea studentilor la inceputul studiilor universitare si de masterat. Imi pare rau insa sa spun ca nu cred in forma de examinare cu examen grila, mai precis nu cred ca aceasta isi atinge obiectivele (care cred ca ar trebui sa fie sa recrutam studentii buni). In sprijinul acestei opinii vine experienta marilor universitati din strainatate care recruteaza pe baza de interviu sau pe baza de dosar, o recrutare dificila insa care incearca sa surprinda persoana ca intreg, nu doar notele la anumite materii mai mult sau mai putin reprezentative pentru studierea materiilor pe parcursul studiilor viitoare. Cred insa ca o asemenea abordare ar fi extrem de dificila in Romania, mai ales avand in vedere constrangerile sistemului public de invatamant (numar mare de studenti, care sa asigure finantarea), mai ales tinand cont si de tipul de admitere pe care il au concurentii nostri din tara. Tocmai de aceea consider ca reintroducerea sistemului de examen de admitere in forma mai sus amintita nu ar fi neaparat cea mai buna solutie. In opinia mea ar trebui sa vizam cresterea interesului studentilor pentru a invata pe parcusul anilor de scoala, prin oferirea de oportunitati de utilizare in viata practica a cunostintelor si aptitudinilor deprinse in scoala (oferirea de oportunitati de plasare in mediul practic, selectia si stimularea celor mai buni pentru studii in strainatate si, de ce nu, reintoarcerea lor in tara, implicarea celor mai buni in activitati de cercetare care sa le asigure un parcurs academic celor care isi doresc etc, toate prezente asa dupa cum am vazut in programul managerial al domnului profesor Nastase). Pe de o parte imi pare bine cand vad ca studentii romani care urmeaza o perioada de studii in strainatate au rezultate exceptionale acolo. Pe de alta parte mi-as dori sa vad mai multi studenti mai implicati si in Romania. Consider esentiala stimularea acestui tip de comportament in mediul academic din ASE pentru viitorul nostru comun.

    Totodata, consider ca un impact mai semnificativ l-ar avea reintroducerea examenului scris de licenta. Din nou, fac parte dintre cei care am trecut un asemenea examen. Pot spune celor care nu au dat un asemenea examen ca am invatat foarte mult pentru acel examen, stiind ca este unul dificil. Am observat insa atunci si faptul ca altfel revezi in anul 4 (anul 3 acum) materii invatate in anul 1 sau 2, atunci cand orizontul de cunostinte era limitat. Imi place sa cred ca experienta deprinsa atunci mi-a servit si imi serveste inca.

    Rezumand, nu stiu daca reintroducerea examenului de admitere este solutia. Dupa parerea mea, trebuie sa convingem prospectivii studenti ca merita sa vina la ASE pentru ca avem ce sa le oferim, sa le schimbam perceptia asupra invatamantului si sa ii cointeresam sa aiba o alta atitudine, in primul rand prin implicarea noastra. Selectia acestora pe parcursul si la sfarsitul studiilor cred ca ar asigura bazele pentru o competitie serioasa intre studenti, ceea ce va conduce la cresterea calitatii actului de invatamant din ASE.

    • Sunt de acord ca trebuie sa gindim un sistem de criterii de selectie adecvat cu ceea ce se intimpla la nivel international atit la admitere cit si la terminarea studiilor de licenta.

  4. Cristian Neculăescu zice:

    Reiau un comentariu făcut deja pe blogul altui candidat … ca să nu apelez la link-uri …şi completez comentariul …

    Problema “examenului de admitere” este mai complicata si trebuie tratată altfel.
    1. Nu trebuie discutat despre “examen de admitere”, ci despre “admitere”
    2. Nu trebuie ignorată practica internaţională şi reglementările Europene referitoare la subiect.
    Practica internaţională arată că regulile de admitere sunt destul de relaxate (oricine satisface un set de condiţii necesare poate căpăta calitatea de student)
    “Examenul de admitere” (aşa cum a fost el înţeles până acum) este de fapt un concurs, o ierarhizare a candidaţilor care condiţionează admiterea unei persoane de clasificarea sa printre primii x candidaţi (ceea ce în principiu este împotriva dreptului la educaţie, deşi este o practică veche)
    Procesul de Admitere se desfăşoară în mai multe etape, iar practica românească bulversează destule dintre aceste etape:
    1. Etapa de “dosar” stabileşte dacă sunt satisfăcute condiţiile necesare pentru admiterea candidatului. În România toată lumea cu un bacalaureat (indiferent de care) este acceptată, ceea ce este nedrept faţă de cei cu bacalaureate diferite, şi, mai mult, sunt comparate note obţinute la tipuri diferite de bacalaureat, ceea ce este greşit. Ca un exemplu, în orice instituţie de învăţământ superior economic din Marea Britanie, o persoană care nu a susţinut bac la matematică nu este acceptată la înscriere.
    2. Etapa de admitere la fiecare curs în parte (care a stabilit că audierea cursului are nevoie de “prerequisites” – informaţii şi formări anterioare). Se aplică câte un “placement test” iar la curs sunt admise numai acele persoane care obţin note peste un prag antestabilit. Celor care nu iau note suficiente li se păstrează calitatea de student dar nu au dreptul de a se înrola la cursul respectiv. Li se oferă în schimb cursuri pregătitoare (eventual contra cost, pot ţine şi doi ani), sau se pot pregăti singuri, pentru prezentarea la următorul test de plasare. Toate aceste noţiuni lipsesc din România.
    Există aici şi o componentă referitoare la cuantificarea caltăţii prestaţiei unui cadru didactic: dacă între începutul unui curs şi nivelul unui student care începe cursul este o diferenţă de câţiva ani de studiu, nu se poate stabili clar eventuala cauză a eşecului studentului. Dacă, în schimb, se atestă la începutul cursului despre student că are nivelul necesar cursului, atunci eventuala culpă a cadrului didactic este mult mai clară.
    3. Etapa de admitere la cursuri “honours”, care în România nu există, şi care oferă unui student posibilitatea de a urma cursuri suplimentare dacă satisface alte condiţii necesare. În România, un student care face ASE şi vrea să-şi pregătească din timp cursuri cerute/agreate de programe doctorale de afară, este obligat să facă mai multe facultăţi, pentru că nici-o facultate nu-i pune la dispoziţie întregul pachet necesar de cursuri.
    4. Etapa de alocare de diverse burse/gratuităţi este un proces care are loc pe parcursul întregii facultăţi (şi după). Pasul iniţial al acestei etape ţine cont de etapele descrise anterior.
    5. Principiile de admitere (şi alternativele puse la dispoziţie, cum ar fi cursurile pregătitoare) ar trebui aplicate la fiecare nivel de studiu (undergraduate, master, doctorat)
    Ca să trag o concluzie: distanţa dintre practicile româneşti şi cele de afară este aşa de mare, că nici nu ştiu cu ce ar trebui început mai întâi.
    Întrebarea cu care mă voi opri este:
    Cine pierde şi cine câştigă din aceste diferenţe?
    Răspunsul meu ar fi: pierde toată lumea
    Sistemul pierde pentru că acest proces de admitere este o etapă importantă a internaţionalizarii, este unul dintre motivele pentru care în România sunt de 20 de ori mai puţini studenţi Erasmus decât ar trebui să fie.
    Studentul pierde pentru că, provenind dintr-un sistem incompatibil cu cel internaţional, când ajunge afară are tot felul de surprize iar acestea de obicei se traduc în pierdere de competitivitate în competiţiile de bursă.
    Sistemul pe care l-am descris pe scurt mai sus poate părea complicat, dar are o caracteristică foarte importantă: este corect, nediscriminatoriu, cere calitate şi în acelaşi timp sprijină/oferă alternative pentru persoanele care încă nu au atins caliatatea necesară.

    • Abordarea dumneavoastra este complexa si excede examenul de admitere care se dadea la ASE.
      Si eu sunt de acord cu ce spuneti dumneavoastra ca trebuie sa inlocuim fostul examen de admitere cu un set de criterii de selectie, care sa-i ofere viitorului student cunostintele necesare inceperii studiilor universitare. Aceste criterii de selectie trebuie construite in concordanta cu practica internaţională şi reglementările Europene referitoare la subiect.
      Pentru rezolvarea acestei probleme trebuie o analiza laborioasa astfel incit sa oferim pe de o parte studentilor nostrii posibilitati de mobilitati internationale si pe de alta parte sa putem atrage studenti straini in Romania (exemplu echilibrarea balantei in cadrul schimburilor ERASMUS).

    • Cristian Neculăescu zice:

      Vă mulţumesc pentru răspuns.
      Nu aş spune că abordarea mea e complexă – mai degrabă problema la care mă refer e complexă, şi mi se pare evident că nu va fi rezolvată pe un blog. Ce cred că este important este să se accepte/recunoască această complexitate, şi implicit să se aplice o reţinere faţă de abordările simpliste.

    • Asa este, problema este complexa si trebuie sa-i gasim impreuna o rezolvare adecvata.

      Cu stima,
      Nastase Pavel

  5. PURCARU ION zice:

    Fiind cadru didactic in ASE din 1970 (repartitie guvernamentala, dupa examenul de licenta, cum era pe atunci), am fost implicat in multe si diverse examene de concurs. Cred ca un examen sau concurs de admitere gandit si organizat in mod serios este util. Sa nu uitati ca sunt multi tineri care au venit la ASE avand satisfactia „intrarii prin concurs”. Cum ar trebui organizat concursul? Daca va hotarati sa-l introduceti, atunci puteti gasi si dascali seriosi cu experienta in examene, care sa-l conceapa si sa-l organizeze asa cum trebuie. Acest examen nu trebuie sa fie un fel de olimpiada, fiindca nu acesta este scopul lui. Vrem sa selectam niste tineri absolventi de liceu pe baza pregatirii lor din anii de liceu. Avem destule posibilitati si destui oameni sa o faca!

    • Stimate Domnule Profesor,

      Sunt total de acord cu ceea ce spuneti dumneavoastra. Este nevoie de un concurs de admitere bine gindit, care ar trebui sa ne asigure ca cei care intra au cunostintele necesare pentru a incepe studiile in domeniul economic.

      Cu stima,
      Pavel Nastase

  6. Claudiu Herteliu zice:

    Buna seara,
    In primul rand scuze pentru locatia aleasa pentru postarea comentariului dar n-am gasit altceva acum rapid la indemana.
    Cred ca nu este o noutate (dovada faptul ca sunt observator din partea dumneavoastra in ceea ce priveste procesul de votare de la Sectia de votare numarul 3) faptul ca am fost un sustinator convins al candidaturii dumneavoastra.
    M-au ajuns din urma (in acest moment nu sunt in Bucuresti) unele „noutati” emanate (nu stiu din ce directie) si distribuite pe diverse canale in randul colegilor din ASE. Practic aceste zvonuri (ca sa nu le spun altfel) mi-au provocat mancarimi la buricele degetelor si ma fac sa va adresez urmatoarele doua intrebari:
    1. Aveti definitivata componenta echipei de management superior (prorectori) cu care veti opera in eventualitatea castigarii procesului electoral?
    2. In cazul in care raspunsul la prima intrebare nu este afirmativ, ne puteti spune unele caracteristici (ar fi frumos chiar o creionare a profilului pe care il doriti) ale persoanelor componente in viitoare echipa de management superior pe care o veti organiza (in aceeasi eventualitate de castig al procesului electoral)?
    Cu multumiri,
    Claudiu Herteliu

    • Buna seara domnule Profesor,

      In primul rind, va multumesc pentru faptul ca v-ati luat din timpul dumneavoastra pentru a fi observator din partea mea in ceea ce priveste procesul de votare de la Sectia numarul 3.

      Va voi raspunde punctual la intrebarile dumneavoastra:

      1. Nu am definitivat echipa de management (prorectori) pentru ca eu consider ca in ASE avem foarte multi colegi competenti, care in eventualitatea in care as castiga alegerile, putem forma rapid o echipa de management.

      2. Imi doresc in echipa de management persoane reprezentative, care vor fi recomandate de departamente si consiliie facultatilor si care s-ar incadra in urmatoarele profile: imbinarea tineretii cu experienta in managementul universitar, inovative, proactive, cu spirit dezvoltat de a lucra in echipa, reprezentarea tuturor facultatilor, reprezentarea ambelor sexe.

      Cu stima,
      Pavel Nastase

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s